Proiectul «Pietre de poticnire: povestea victimelor ghetoului din Chișinău», cerceteaza misterioasele plăci, ce au apărut în centrul istoric a orașului Chișinău, pe străzile Alexandru cel Bun 17 și Armeneasca 27, în vara anului 2018. Prezentarea este elaborată in forma de pagină web și structurată în 4 capitole. Primul capitol prezinta biografiile victimelor Holocaustului, numele carora este gravat pe suprafața plăcilor. Capitolul doi relateaza istoria apariției plăcilor comemorative în Republica Moldova și prezintă inițiatorii acestui proiect. Capitolele trei și patru prezinta istoria Holocaustului în Republica Moldova și drama celui de-al doilea Război Mondial prin care a trecut comunitatea evreiască din Basarabia din perioada anilor 1941-1941.
povestea victimelor ghetoului din Chișinău
În data de 28 iunie 2018, în orașul Chișinău, au apărut primele monumente stradale instalate în memoria victimelor nazismului. Acestea au forma unor cuburi și sunt numite, «pietre de poticnire » (traducere din germană Stolpersteine). Abia vizibile, plăcile cu numele victimelor au fost instalate în pavajul străzilor din fața ultimelor locuințe atestate ale acestor persoane. Putem să ne «poticnim» de numele lui Bunya Bron și Moise Berliand pe străzile Alexandru cel Bun 17 și str. Armenească 27. Însă care a fost povestea acestor oameni și cine sunt astăzi urmașii lor?
(1885-1944)
Prima piatră comemorativă a fost instalată pe strada Alexandru cel Bun 17.
Aici a locuit Moise Berliand, născut la 23 iulie 1885 în Chișinău.
Moise Berliand a fost nepotul bine-cunoscutului lider al comunității evreiești din Chișinău, Solomon Berliand. Tatăl său a deținut cel puțin două case, nr. 15 și 17, situate pe strada Alexandru cel Bun.
Moise s-a căsătorit cu Berthe Teplitsky (1891-1969) și cuplul ar fi avut cel puțin un fiu, Iosif, născut la Odessa în 1912. Se spunea că Moise Berliand a fost o persoană nostimă și a vorbit treisprezece limbi. A lucrat la teatrul din Odessa în calitate de regizor, iar soția sa a fost actriță de formație.
În perioada interbelică, mai exact în anul 1928, familia a emigrat din Basarabia în Franța. A stat acolo inclusiv în timpul celui de-al doilea război mondial. În anul 1940 Moise a fost arestat de naziștii germani din Franța, dus spre lagărul internațional Drancy și deportat la 7 martie 1944 cu transportul nr. 69 la lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau.
Memorialul Shoah (Paris, Franţa)
Acolo a fost ucis imediat după sosire, la data de 07.03.1944 (informația se bazează pe o listă de deportări din Franța, găsită în Memorialul deportării evreilor din Franța, Béate și Serge Klarsfeld, Paris 1978).
Sursa: Interviu cu François Berléand în cadrul postului de televiziune Canal 2, 06 ian 2016
François Berléand Unul dintre urmașii lui Moise Berliand este actorul și regizorul francez François Berléand, nepotul său. Într-un interviu oferit pentru Canal 2, cu referire la rădăcinile sale, acesta mărturisește următoarele: « Așa se face că tatăl și bunelul meu s-au născut aici. Eu merg pe urmele străbuneilor mei. Este bulversant pentru mine. Este foarte emoționant…»
Sursa: Reportaj realizat în cadrul emisiunii „Radio Europa Liberă", 25 sept 2018
Richard Berliand Un alt urmaș al lui Moise Berliand este Richard Berliand. Acesta cunoaște faptul că familia Berliand a început să locuiască în Chișinău aproximativ de la mijlocul secolului XIX, iar străbunicul lui, Solomon Berliand, a trăit aici în jurul anului 1870 și a avut cinci copii. Cel mai mic dintre aceștia, Iașa Berliand, a fost bunicul său, care a emigrat din Moldova în 1970. Fratele lui mai mare a fost Moise Berliand, care a emigrat inițial în Italia, apoi în Franța, de unde a fost deportat la Auschwitz, loc în care a avut un sfârșit tragic.
(1890-1941)
A doua piatră comemorativă a fost instalată pe strada Armenească 27.
Bunya Bron s-a născut la Chișinău în anul 1890. Părinții ei au fost Fishel Imas și Leya née Zeltser. Aceasta a fost casnică, căsătorită, la rândul ei, cu Itzkhak. La începutul celui de-al doilea război mondial Bunya Bron a locuit la Chișinău. În registrul municipal din 1940 Bunya este înregistrată în calitate de proprietar al unui apartament de pe str. Armenească 27, împreună cu mama ei Leya Imas.
Știați că...?
Numele victimelor nazismului sunt păstrate în complexul muzeal Yad Vashem. Cele mai multe dintre aceste nume au fost colectate datorită rudelor victimelor și declarațiilor persoanelor care au fost martori oculari ai evenimentelor.
Numele compatrioților noștri, care au locuit în Basarabia și au murit în timpul Holocaustului, pot fi găsite în arhivele Muzeului Yad Vashem.
Bunya Bron a fost împușcată în anul 1941, iar fiica ei asasinată de regimul nazist. Fiul acesteia a supraviețuit și a prezentat la Yad Vashem rapoarte referitoare la moartea mamei și surorii sale. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2001. La acel moment, fiul ei trăia la New York. Bunya Bron ar fi avut cel puțin un nepot, Igor Bron.
Sursa:Interviu cu Victor Popovici, Specialist Principal în Protecția Monumentelor În cadrul interviului dl.
Popovici ne relatează despre implementarea proiectului internațional de comemorare a victimelor nazismului Stolpersteine sau «Pietre de poticnire» în Republica Moldova.
Sursa: Interviu cu Ion Ștefăniță, realizat în cadrul emisiunii «Radio Europa Liberă» 25.09.2018
În cadrul aceleiași emisiuni, Ion Ștefăniță susține: «Tot ce ține de patrimoniul minorităților naționale noi încercăm să promovăm și este foarte important ca societatea noastră să ia act de tot ce s-a întâmplat în urma noastră. Este foarte important să educăm citadinii, și nu doar citadinii, să culturalizăm această societate prin aceste pagini ale istoriei. Proiectul este finanțat parțial de Asociația Memoria, Ambasada Statelor Unite și Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor».
Prima piatră de poticnire, instalată în fața casei cu numărul 17 de pe strada Alexandru cel Bun din Capitală, a fost fixată de fondatorul proiectului Gunter Demnig.
Gunter Demnig a crescut în Nauen și Berlin. În 1967 a absolvit liceul și a început să studieze educația artistică la Universitatea de Arte Frumoase din Berlin alături de Herbert Kaufmann.
Din 1971 și-a continuat studiile de educație artistică la Academia de Arte din Kassel și a susținut primul examen de stat în 1974.
Prima «piatră de poticnire», a fost instalată la 16 decembrie 1992, în fața primăriei orașului Köln din Germania. Scopul instalării acestei pietre a fost comemorarea așa-numitului Auschwitz-Erlass.
Decretul Auschwitz a marcat, cu 50 de ani în urmă, începutul deportării în masă a evreilor din Germania.
Proiectul, care a fost început în 1996, are 75.000 de pietre în 1265 de municipalități germane și în 24 de țări europene. Pentru o anumită perioadă, acesta a fost cel mai mare memorial descentralizat din lume.
Comisia de anchetă instituită de Ion Antonescu, a raportat că numărul evreilor ajunsese la maximul de 11.525. Lichidarea Ghetoului din Chișinău a început prin operațiunile de deportare din luna octombrie. Toate deportările au avut loc între 8 și 27 octombrie. Numărul suplimentar de 1.004 evrei a fost deportat până pe 31 octombrie. Deportările în masă a evreilor în Transnistria, din toamna anului 1941, inclusiv dizolvarea ghetoului din Chișinău, au fost puse în aplicare de autoritățile române și supravegheate de la distanță de cele germane.
Sursa: Paul A. Shapiro, Ghetoul din Chișinău 1941-1942, Editura: Curtea Veche, București 2016
La sfârşitul anului 1941 s-a anunţat oficial că Basarabia este <<judenfrei>>, adică curăţată de evrei. Rămăseseră poate unităţi care s-au salvat pe undeva. Majoritatea, aici cifrele foarte mult variază, de la 200 000 la 700 000 de oameni, au devenit victime ale acestei maşini de exterminare. În acest lagăr evreii erau folosiţi la munci grele, înfometaţi până la moarte. Cei care supravieţuiau erau împuşcaţi, iar cadavrele lor erau arse. Aceasta înseamnă că e greu de demonstrat numărul exact al victimelor."
De pe urma crimelor regimului nazist au avut de suferit nu numai evreii, dar şi romii. Potrivit cercetătorilor, în Moldova au fost exterminaţi peste 50 000 de romi.
Sursa: https://www.dw.com/ro/holocaustul-din-moldova-o-istorie-tabu/a-19006644
Existența acestor inițiative de a comemora victimele nazismului, de a instala cuburi cu numele lor, plăci comemorative, monumente etc. vorbește despre faptul că noi înțelegem și conștientizăm tragicul prin care au trecut evreii și atitutinea inumană cu care au fost tratați. Experiența lor crudă trebuie păstrată în memorie ca o învățătură, ca un îndemn la faptul de a fi mai buni și de a ne accepta diferențele. Atunci când ne «poticnim» de numele lor pe străzi, ar fi bine să ne amintim de eroismul cu care au făcut față acelor condiții și, nu în ultimul rând, să nu mai repetăm vreodată greșelile celor dinaintea noastră.