Selma Meerbaum – o tânără poetă cernăuțeancă care a devenit renumită în Europa doar peste câteva decenii după moartea sa tragică, cauzată de istovire și boală, într-un lagăr nazist. Poeziile ei care s-au păstrat până în prezent și continuă să impresioneze cititorul contemporan prin sinceritatea lor prezintă drept dovadă a unui talent extraordinar al poetei. Iar sufletul sensibil al tinerei fete pentru totdeauna a devenit camerton al durerii și suferințelor care s-au năpustit asupra soartei evreilor din Cernăuți, în anii celui de-al Doilea Război Mondial.
Ich möchte leben.
Schau, das Leben ist so bunt.
Es sind so viele schöne Bälle drin.
Und viele Lippen warten, lachen, glühn
und tuen ihre Freude kund.
din: «Poem», 7. Juli 1941
Copilăria
Selma a venit pe lume la 5 februarie 1924, în familia unui mic negustor Chaim Meier Meerbaum și a soției lui Friederika Schrager. Când fetița a împlinit numai 9 luni, din cauza unei boli a murit tatăl ei. După ceva timp, mama ei s-a recăsătorit cu Leo Eisinger. Tatăl vitreg era un țesător simplu și familia putea să-și permită decât un apartament mic pe Bilaergasse, nr. 38. Însă, fetița petrecea foarte mult timp în casa bunicii sale care îi era cea mai apropiată ființă.
Adolescența
Selma devenea o fetișcană foarte activă și chiar neastâmpărată. Școala nu prezenta pentru ea prioritatea principală. Cu atât mai mult, când în urma românizării complete a educației școlare Școala de fete privată «Hoffmann», cu predare în limba germană a fost transformată în Liceul Particular de Fete cu drept de publicitate, care manifesta o atitudine ostilă față de copii evrei, lucru specific pentru școlile românești de atunci. Cu toate acestea, fata se descurca destul de bine cu însușirea unor materii și, mai întâi de toate, cu limba și literatura germană, dar și cu bazele religiei. Selma citea mult și o făcea cu pasiune. Cei mai îndrăgiți autori ai Selmei erau Heinrich Heine, Rainer Maria Rilke, Paul Verlaine, Rabindranath Tagore și alții.
Selma era o persoană sociabilă și îi plăcea să petrece timpul liber în sânul naturii, în compania colegilor de școală și a celor mai bune prietene Elsa Keren și Renée Michaeli. Deci, nu e surprinzător faptul că peste ceva timp Selma se va împrieteni cu membrii organizației cercetășiei «Hașomer Hațair». Cu toate acestea, ea era interesată mai mult de o tovărășie interesantă, decât de ideologia cercetășiei. Anume printre membrii organizației «Hașomer Hațair» Selma l-a întâlnit pe Leiser Fichmann – un tânăr evreu care a fost prima și ultima ei dragoste. Probabil, Leiser nici nu-și da seama sau se prefăcea că nu știe despre sentimentele fetei. Selma, la rândul ei, nu îndrăznea să-i împărtășească sentimentele, vărsându-și sufletul în poezie. Prima poezie a scris-o la vârsta de 15 ani.
Atunci când Selma a absolvit școala, cel de-al Doilea Război Mondial în Europa era în plină desfășurare. Cu fiecare zi și în Cernăuți creșteau presimțirile de neliniște, apropiind de sfârșit adolescența fără de griji a Selmei și a semenilor ei.
Ghetoul din Cernăuți
și deportarea
Imediat după ce la 5 iulie 1941 soldații români și nemți au ocupat orașul, în cartierul evreiesc au început jefuiri și omoruri printre locuitori. Spre fericire, locuința familiei Eisinger se afla departe de epicentrul pogromului și prima acțiune dramatică, numită «curățirea orașului» de evrei, n-a atins-o pe Selma și pe rudele ei. Însă, continuarea nu s-a lăsat așteptată mult. În octombrie, din ordinul administrației romăne, toată populația evreiască a fost nevoită să se mute în ghetou. Selma și părinții ei din nou au avut noroc. Deoarece apartamentul bunicii era situat pe teritoriul ghetoului, ei n-au fost nevoiți să-și caute adăpost la oameni străini ori, așa cum au făcut alții, să aștepte în nopțile reci de toamnă prin poduri, beciuri sau prin alte refugii.
În curând a sosit un alt necaz – deportările în Transnistria. Așa numeau românii teritoriul din partea de est de Nistru, unde urmau a fi duși toți evreii din Cernăuți. Soarta i-a zâmbit familiei Eisinger a treia oară. Leo, tatăl vitreg al Selmei, avea o profesie «necesară» pentru oraș și a primit permisiunea de a rămâne împreună cu familia în Cernăuți. Astfel Selma a fost ferită de soarta multor semeni de-ai ei pentru care iarna următoare le-a fost ultima din viața lor. Despre această tragedie Selma va afla mai târziu, atunci când se va afla și ea în Transnistria. Între timp, fata află că Leiser, iubitul ei, va fi deportat în unul dintre lagărele de lucru din România. Selma ar fi dorit să-i deie albumul său cu poezii, însă Leiser n-a venit să-și ieie rămas bun.
Peste câteva luni, și Selma a fost nevoită să se despartă de orașul ei natal. Al doilea val de deportări n-a mai ocolit familia Eisinger. La 28 iunie 1942, într-un vagon de marfă, Selma a pornit spre est. Înainte de a ajunge la punctul de adunare stabilit pe stadionul Asociației «Maccabi», fata a reușit să transmită cuiva dintre cunoscuții ei cea mai mare comoară pe care o avea, albumul cu cincizeci și șapte de poezii, împreună cu rugămintea să-i parvină cândva lui Leiser.
Apoi au urmat Transnistria, cariera de granit de pe malul drept al râului Bugul de Sud, nu departe de Ladâjân, apoi din nou ghetoul, membrii SS în căutarea forțelor de muncă pentru construirea drumului cu însemnătate strategică de pe lângă orășelul Haisân. Trebuia să lucreze și pe caniculă, și sub ploaie, și pe vreme de ninsori, iar condițiile de cazare fiind nesatisfăcătoare. Chiar după câteva luni, foamea, frigul și munca grea au istovit tânărul organism al fetei transformându-l în pradă ușoară pentru tifos. Șanse de supraviețuire rămâneau tot mai puține. La 16 decembrie 1942, Selma a fost învinsă de boală.
Viață prin cuvânt
Puțin probabil ca amintirea despre tânăra și vesela cernăuțeancă Selma să fi rămas vie înafara generației puținilor cernăuțeni care o cunoșteau personal, daca n-ar fi existat albumul ei de poezii care, în 1944, a ajuns totuși în mâinile iubitilui ei. De parcă ar fi presimțit vreun pericol, Leiser n-a îndrăznit să ia albumul în călătoria sa imprevizibilă spre Palestina, ci i l-a dat lui Renée Michaeli care era prietenă apropiată a Selmei. Lui Leiser Fichmann nu i-a fost sortit să ajungă la țara sa de vis. În chimb, Rene a izbutit să ajungă acolo. Astfel, ajungând în cele din urmă în Israel, moștenirea poetică a Selmei Meerbaum-Eisinger a fost salvată. În 1976, Hersch Segal, fost profesor al Selmei, îi publică pentru prima data volumul de poezii.
Astăzi, poeziile Selmei sunt larg cunoscute. Ele inspiră artiștii din mai multe țări ale lumii să creeze opere muzicale și de artă, spectacole de teatru etc. Poeziile așa numitei «Anne Frank din Cernăuți» sunt traduse în diferite limbi. Cititorul ucrainean dispune de traducerile efectuate de Petro Ryhlo, profesor la Universitatea Națională «Iurii Fedkovici» din Cernăuți.
Petro Ryhlo – critic literar ucrainean, pedagog, traducător. A tradus poeziile Selmei care au fost incluse ulterior în volumul «Cuprinsă de dor…».
Lirica Selmei este foarte intimă; însuși Selma chiar nici nu s-a gândit să devină renumită prin aceste poezii. Acesta era jurnalul ei privat, intim, literar, scris în versuri. Și anume această naivitate, lipsă de protejare a sufletului cucerește în poeziile ei. Așadar, ideea de-a le aduna într-o carte a apărut după ce am tradus un ciclu de poezii publicate în diferite ziare de Cernăuți. Un rol important în acest sens l-a avut sosirea renumitei actrițe germane Iris Berben la Cernăuți. Ea a declamat poeziile Selmei în limba germană, iar eu am citit traducerile lor în ucraineană, în incinta Casei evreiești. A fost o seară pătrunzătoare, emoționantă. Și iată că apoi a devenit înțeles faptul că aceste poezii merită a fi cunoscute și de cititorul ucrainean, fiindcă un astfel de tezaur păcat să rămână neobservat. Așadar, finalizând curând această carte am tradus toate poeziile ei.