background

SELMA

«N-am avut timp să termin de scris…»

Autoarele proiectului: Tetiana Mihaiesi, Iryna Filipchuk, Olena Shalan

Selma Meerbaum – o tânără poetă cernăuțeancă care a devenit renumită în Europa doar peste câteva decenii după moartea sa tragică, cauzată de istovire și boală, într-un lagăr nazist. Poeziile ei care s-au păstrat până în prezent și continuă să impresioneze cititorul contemporan prin sinceritatea lor prezintă drept dovadă a unui talent extraordinar al poetei. Iar sufletul sensibil al tinerei fete pentru totdeauna a devenit camerton al durerii și suferințelor care s-au năpustit asupra soartei evreilor din Cernăuți, în anii celui de-al Doilea Război Mondial.


Ich möchte leben.

Schau, das Leben ist so bunt.

Es sind so viele schöne Bälle drin.

Und viele Lippen warten, lachen, glühn

und tuen ihre Freude kund.

din: «Poem», 7. Juli 1941

Copilăria




Selma a venit pe lume la 5 februarie 1924, în familia unui mic negustor Chaim Meier Meerbaum și a soției lui Friederika Schrager. Când fetița a împlinit numai 9 luni, din cauza unei boli a murit tatăl ei. După ceva timp, mama ei s-a recăsătorit cu Leo Eisinger. Tatăl vitreg era un țesător simplu și familia putea să-și permită decât un apartament mic pe Bilaergasse, nr. 38. Însă, fetița petrecea foarte mult timp în casa bunicii sale care îi era cea mai apropiată ființă.


Adolescența




Selma devenea o fetișcană foarte activă și chiar neastâmpărată. Școala nu prezenta pentru ea prioritatea principală. Cu atât mai mult, când în urma românizării complete a educației școlare Școala de fete privată «Hoffmann», cu predare în limba germană a fost transformată în Liceul Particular de Fete cu drept de publicitate, care manifesta o atitudine ostilă față de copii evrei, lucru specific pentru școlile românești de atunci. Cu toate acestea, fata se descurca destul de bine cu însușirea unor materii și, mai întâi de toate, cu limba și literatura germană, dar și cu bazele religiei. Selma citea mult și o făcea cu pasiune. Cei mai îndrăgiți autori ai Selmei erau Heinrich Heine, Rainer Maria Rilke, Paul Verlaine, Rabindranath Tagore și alții.


Selma era o persoană sociabilă și îi plăcea să petrece timpul liber în sânul naturii, în compania colegilor de școală și a celor mai bune prietene Elsa Keren și Renée Michaeli. Deci, nu e surprinzător faptul că peste ceva timp Selma se va împrieteni cu membrii organizației cercetășiei «Hașomer Hațair». Cu toate acestea, ea era interesată mai mult de o tovărășie interesantă, decât de ideologia cercetășiei. Anume printre membrii organizației «Hașomer Hațair» Selma l-a întâlnit pe Leiser Fichmann – un tânăr evreu care a fost prima și ultima ei dragoste. Probabil, Leiser nici nu-și da seama sau se prefăcea că nu știe despre sentimentele fetei. Selma, la rândul ei, nu îndrăznea să-i împărtășească sentimentele, vărsându-și sufletul în poezie. Prima poezie a scris-o la vârsta de 15 ani.


Atunci când Selma a absolvit școala, cel de-al Doilea Război Mondial în Europa era în plină desfășurare. Cu fiecare zi și în Cernăuți creșteau presimțirile de neliniște, apropiind de sfârșit adolescența fără de griji a Selmei și a semenilor ei.


Ghetoul din Cernăuți
și deportarea




Imediat după ce la 5 iulie 1941 soldații români și nemți au ocupat orașul, în cartierul evreiesc au început jefuiri și omoruri printre locuitori. Spre fericire, locuința familiei Eisinger se afla departe de epicentrul pogromului și prima acțiune dramatică, numită «curățirea orașului» de evrei, n-a atins-o pe Selma și pe rudele ei. Însă, continuarea nu s-a lăsat așteptată mult. În octombrie, din ordinul administrației romăne, toată populația evreiască a fost nevoită să se mute în ghetou. Selma și părinții ei din nou au avut noroc. Deoarece apartamentul bunicii era situat pe teritoriul ghetoului, ei n-au fost nevoiți să-și caute adăpost la oameni străini ori, așa cum au făcut alții, să aștepte în nopțile reci de toamnă prin poduri, beciuri sau prin alte refugii.


În curând a sosit un alt necaz – deportările în Transnistria. Așa numeau românii teritoriul din partea de est de Nistru, unde urmau a fi duși toți evreii din Cernăuți. Soarta i-a zâmbit familiei Eisinger a treia oară. Leo, tatăl vitreg al Selmei, avea o profesie «necesară» pentru oraș și a primit permisiunea de a rămâne împreună cu familia în Cernăuți. Astfel Selma a fost ferită de soarta multor semeni de-ai ei pentru care iarna următoare le-a fost ultima din viața lor. Despre această tragedie Selma va afla mai târziu, atunci când se va afla și ea în Transnistria. Între timp, fata află că Leiser, iubitul ei, va fi deportat în unul dintre lagărele de lucru din România. Selma ar fi dorit să-i deie albumul său cu poezii, însă Leiser n-a venit să-și ieie rămas bun.


Peste câteva luni, și Selma a fost nevoită să se despartă de orașul ei natal. Al doilea val de deportări n-a mai ocolit familia Eisinger. La 28 iunie 1942, într-un vagon de marfă, Selma a pornit spre est. Înainte de a ajunge la punctul de adunare stabilit pe stadionul Asociației «Maccabi», fata a reușit să transmită cuiva dintre cunoscuții ei cea mai mare comoară pe care o avea, albumul cu cincizeci și șapte de poezii, împreună cu rugămintea să-i parvină cândva lui Leiser.


Apoi au urmat Transnistria, cariera de granit de pe malul drept al râului Bugul de Sud, nu departe de Ladâjân, apoi din nou ghetoul, membrii SS în căutarea forțelor de muncă pentru construirea drumului cu însemnătate strategică de pe lângă orășelul Haisân. Trebuia să lucreze și pe caniculă, și sub ploaie, și pe vreme de ninsori, iar condițiile de cazare fiind nesatisfăcătoare. Chiar după câteva luni, foamea, frigul și munca grea au istovit tânărul organism al fetei transformându-l în pradă ușoară pentru tifos. Șanse de supraviețuire rămâneau tot mai puține. La 16 decembrie 1942, Selma a fost învinsă de boală.


Ilustrații de Olena Shalan

Viață prin cuvânt




Puțin probabil ca amintirea despre tânăra și vesela cernăuțeancă Selma să fi rămas vie înafara generației puținilor cernăuțeni care o cunoșteau personal, daca n-ar fi existat albumul ei de poezii care, în 1944, a ajuns totuși în mâinile iubitilui ei. De parcă ar fi presimțit vreun pericol, Leiser n-a îndrăznit să ia albumul în călătoria sa imprevizibilă spre Palestina, ci i l-a dat lui Renée Michaeli care era prietenă apropiată a Selmei. Lui Leiser Fichmann nu i-a fost sortit să ajungă la țara sa de vis. În chimb, Rene a izbutit să ajungă acolo. Astfel, ajungând în cele din urmă în Israel, moștenirea poetică a Selmei Meerbaum-Eisinger a fost salvată. În 1976, Hersch Segal, fost profesor al Selmei, îi publică pentru prima data volumul de poezii.


Astăzi, poeziile Selmei sunt larg cunoscute. Ele inspiră artiștii din mai multe țări ale lumii să creeze opere muzicale și de artă, spectacole de teatru etc. Poeziile așa numitei «Anne Frank din Cernăuți» sunt traduse în diferite limbi. Cititorul ucrainean dispune de traducerile efectuate de Petro Ryhlo, profesor la Universitatea Națională «Iurii Fedkovici» din Cernăuți.


Ilustrații de Olena Shalan

Petro Ryhlo – critic literar ucrainean, pedagog, traducător. A tradus poeziile Selmei care au fost incluse ulterior în volumul «Cuprinsă de dor…».

“

Lirica Selmei este foarte intimă; însuși Selma chiar nici nu s-a gândit să devină renumită prin aceste poezii. Acesta era jurnalul ei privat, intim, literar, scris în versuri. Și anume această naivitate, lipsă de protejare a sufletului cucerește în poeziile ei. Așadar, ideea de-a le aduna într-o carte a apărut după ce am tradus un ciclu de poezii publicate în diferite ziare de Cernăuți. Un rol important în acest sens l-a avut sosirea renumitei actrițe germane Iris Berben la Cernăuți. Ea a declamat poeziile Selmei în limba germană, iar eu am citit traducerile lor în ucraineană, în incinta Casei evreiești. A fost o seară pătrunzătoare, emoționantă. Și iată că apoi a devenit înțeles faptul că aceste poezii merită a fi cunoscute și de cititorul ucrainean, fiindcă un astfel de tezaur păcat să rămână neobservat. Așadar, finalizând curând această carte am tradus toate poeziile ei.

Versiune text

La sfârșitul anilor 1980 – începutul anilor 1990, eu am început să studiez literatura germanofonă din Bucovina și, în acest context, am dat peste numele Selmei Meerbaum-Eisinger. Ea era cea mai tânără dintre poeții germanofoni în Bucovina și tot ea a avut și cea mai tragică soartă. Fata a murit într-unul din lagărele naziste abia atingându-și vârsta de 18 ani. În primul rând m-a impresionat soarta tragică a poetei numită Anne Frank din Bucovina.

Circumstanțele tragice ale vieții și atmosfera politică nu i-au permis acestui talent să evolueze pe deplin. Însuși ea, de fapt, nu-și da seama că activează ca o poetă celebră. Selma era fata îndrăgostită care scria poezii de dragoste, desigur închinate, în primul rând, prietenului ei iubit Leiser Fichmann cu care s-a cunoscut la organizația evreiască de tineret Hașomer Hațair. La această vârstă (15-17 ani), mulți tineri scriu poezii și de aceea e greu de făcut presupuneri dacă talentul respectiv poate evolua ulterior până la un nivel înalt de iscusință poetică. Însă, textele Selmei chiar demonstrează un debut poetic foarte puternic exprimat, cu toate că ea nu intenționa să publice vreun volum de poezii. Ea își nota poeziile într-un album, având un scris de fată citeț și foarte mărunt. Acest album se păstrează în Muzeul Yad Vashem din Ierusalim și aparține acelor simboluri documentare care s-au păstrat drept dovadă a celor vremuri cumplite și a marelor jertfiri aduse de evrei. Tocmai de aceea poeziile ei au prezentat interes pentru mine (alături de alte poezii scrise de Paul Celan, Rose Auslander, Margul Sperber, Alfred Gong, Immanuel Weissglas etc.). Eu am tradus toți poeții aceștia și, evident, că n-am putut s-o ocolesc pe Selma. E o lirică foarte intimă care nu pretinde la realizări literare înalte. Însuși Selma chiar nici nu s-a gândit să devină renumită prin aceste poezii. Acesta era jurnalul ei privat, intim, literar, scris în versuri. Și anume această naivitate, lipsă de protejare a sufletului cucerește în poeziile ei. Așadar, ideea de-a le aduna într-o carte a apărut după ce am tradus un ciclu de poezii publicate în diferite ziare de Cernăuți. Un rol important în acest sens l-a avut sosirea renumitei actrițe germane Iris Berben la Cernăuți. Ea a declamat poeziile Selmei în limba germană, iar eu am citit traducerile lor în ucraineană, în incinta Casei evreiești. A fost o seară pătrunzătoare, emoționantă. Și iată că apoi s-a constatat că aceste poezii merită a fi cunoscute și de cititorul ucrainean, fiindcă un astfel de tezaur păcat să rămână neobservat. Așadar, am finalizat curând această carte traducând astfel toate poeziile ei. Moștenirea poetică a Selmei e mică – 52 de poezii și câteva traduceri realizate de ea, astfel fără să prezinte dificultăți poate fi inclusă într-un singur volum. E vorba de volumul «Cuprinsă de dor. Poeziile unei fete evreice către prietenul ei», cu aranjament artistic realizat de pictorița germană Helga von Loewenich. Cartea a apărut în Cernăuți, la «Editura 21», și e disponibilă astăzi pentru cititorul ucrainean.

Fiecare poet dispune de propria sa experiență de viață care și stă la baza operei sale poetice. Selma n-a avut această expiență de viață. Ea s-a stins din viață tânără și, prin urmare, tematica poeziilor ei prezintă o gamă mai restrânsă. Acestea sunt niște poezii despre natură, dragoste, cărțile citite. Drept dovadă prezintă poezia «Stefan Zweig». Ea a rămas încântată după ce a citit operele acestui autor austriac, exprimându-și sentimentele într-o poezie dedicată lui Stefan Zweig. A tradus, spre exemplu, din franceză operele poetului Paul Verlaine, din idiș poeziile poetului cernăuțean Itzik Manger, precum și din limba română. Acestea prezentau sfera ei de interes. De fapt, Selma are doar o singură poezie despre evenimentele de atunci, scrisă, evident, după ce a fost arsă Marea Sinagogă (Templul) din Cernăuți, la începutul lunii iulie 1941. Ea a fost profund impresionată de acest fapt și a scris poezia «Poem», care prezintă cel mai lung text ca volum cu o tematică actuală, aici se resimte deja subiectul Holocaustului. Restul poeziilor sunt versuri pline de duioșie, pasteluri, cântece de leagăn. Cele din urmă, de fapt, sunt foarte multe. Poezia ei emană acel dor de maternitate neîmplinită. Selma își leagănă iubitul în versurile sale. Poeta n-a avut copii. Ea era prea tânără. Are foarte multe cântece de leagăn. Anume astfel poate fi conturată tematica poeziilor ei.

Atunci când traducătorul lucrează asupra unui volum cu multe zeci de poezii, lui îi vine greu să aleagă una singură, una preferată. Toate poeziile expuse traducerii primesc aceeași doză de atenție. Să fi fost întrebat care poezie mi se pare cea mai tragică și chiar prevestitoare într-o oarecare măsură, eu aș fi numit poezia «Sunt noapte întunecată» în care peste tot apare imaginea unei bărci. Toate acestea se suprapun retrospectiv asupra unei circumstanțe foarte tragice. Iubitul Selmei, Leiser Fischmann avea convingeri sioniste și dorea să emigreze în Palestina să înceapă acolo o viață nouă. Însă, în 1944, atunci când el a urcat într-un vapor cu mulți evrei fugari, încercând să ajungă în Palestina, nava s-a scufundat după ce a fost torpilată de o submarină sovietică. Toți pasagerii s-au înnecat. Citind poezia «Sunt noapte întunecată» prin prisma acestui fapt, într-adevăr te cuprind fiori. Voi recita această poezie:


Ich bin die Nacht. Meine Schleier sind
viel weicher als der weiße Tod.
Ich nehme jedes heiße Weh
mit in mein kühles, schwarzes Boot.

Mein Geliebter ist der lange Weg.
Wir sind vermählt auf immerdar.
Ich liebe ihn, und ihn bedeckt
mein seidenweiches, schwarzes Haar.

Mein Kuß ist süß wie Fliederduft –
der Wanderer weiß es genau...
Wenn er in meine Arme sinkt,
vergißt er jede heiße Frau.
Meine Hände sind so schmal und weiß,
daß sie ein jedes Fieber kühlen,
und jede Stirn, die sie berührt,
muß leise lächeln, wider Willen.

Ich bin die Nacht. Meine Schleier sind
viel weicher als der weiße Tod.
Ich nehme jedes heiße Weh
mit in mein kühles, schwarzes Boot.

[«Poemul este redat în original, în limba germană»]

Selma scria versuri tradiționale, rimate, cu metrica evidențiată. Versificație silabo-tonică. Evident, că astfel de poezii solicită eforturi mari din partea traducătorului. În comparație cu versul liber, e mult mai dificil să le interpretezi, deoarece în acest caz trebuie să menții cu precizie ritmul, piciorul metric, precum să găsești și rima potrivită. Versurile trebuie să sune natural, de parcă autorul însuși le-ar fi scris în limba ucraineană. Fără falsitate sau atrificialitate. Fiecare poezie are o anumită provocare. Eu aș spune că Selma are două poezii («Colier de lacrimi» și încă una) care s-ar crede a fi scrise în proză. Luate după forma lor exterioară, ele pot fi tratate drept texte în proză, însă citirea acestor fragmente descoperă un ritm clar, precum și rime interne; toate acestea, de fapt, le fac opere în versuri. Spre exemplu: «Colier de lacrimi»:

Die Tage lasten schwül und schwer, voll wildem, bangem Weh.
Es ist in mir so kalt und leer, daß ich vor Angst
vergeh’.
Die Vögel ziehn gen Mittag hin, sie sind schon lange fort.
Schon seh’ ich keine Aster blühn, und auch die letzten
Falter fliehn, die Berge sind mit Herbst umflort.
Ich bin in Sehnsucht eingehüllt, ich sehne mich nach dir.
Mein heißes Sehnsuchtslied erfüllt die Welt und mich
mit ihr. […]

[«Poemul este redat în original, în limba germană»]

Ascultând aceste versuri îți dai seama că nu sunt proză, ci poezie, cu toate că vizual pot fi percepute drept fragmente din proză.

E dificil să-i compari pentru că Celan a parcurs o cale lungă de evoluție poetică. El s-a schimbat de la o carte la alta, de la un volum la altul. Putem să-i urmărim formarea, evoluția poetică, maturitatea. Selmei nu i-au aparținut toate acestea. Ea parcă a scris poeziile sale dintr-o singură răsuflare, fiind o tânără de 16-17 ani. Tocmai de aceea e dificil de vorbit despre vreo asemănare poetică. Însă ei într-adevăr erau înrudiți. Selma era verișoara lui Paul Celan. Ei se cunoșteau din copilărie. Poeții se întâlneau deseori în casa străbunelului amândurora. Acolo ei cântau, spre exemplu, cântece evreiești de Sabat. Selma avea o voce frumoasă. Paul Ancel (numele lui de atunci) participa de asemenea la aceste cântări sacrale dedicate sărbătoririi sâmbetei evreiești (Sabat). Pe atunci Selma era o fetiță foarte mică și nimeni n-ar fi putut prevesti că și ea va începe să scrie. Probabil, fata făcea parte din cercul de lectură în fața membrilor căruia Paul Ancel adesea recita poezii. Recita nu numai poeziile sale, ci și ale lui Rainer Maria Rilke, Georg Trakl și ale altor poeți celebri germani. Uneori chiar unele fragmente din piesele lui Shakespeare (spre exemplu, din «Romeo și Julieta»). El evolua în fața unui grup de fete deoarece băieții erau preocupați de altele, de sport, de fotbal, de înnot. Printre ei Paul nu putea să-și afle publicul recunoscător. În schimb, în compania fetelor avea mare succes deoarece declama poezii foarte frumos. Selma Meerbaum-Eisinger participa la aceste ședințe de lectură, în calitate de ascultătoare. Aș vrea să amintesc aici despre faptul că în 1968, în Republica Democrată Germană de atunci, la editura «Neues Leben» din Berlin a apărut antologia «Welch Wort in die Kälte gerufen» având ca tematică persecutarea evreilor în cel de-al Treilea Reich; aici au fost incluse și multe poezii despre Holocaust scrise de poeții germano-evrei din Cernăuți. Astfel, în antologie a fost reprezentat și Paul Celan cu «Fuga morții», precum și Selma Meerbaum-Eisinger cu poezia sa «Poem». Pe atunci ea încă nu era cunoscută defel. Probabil, Paul Celan cunoștea aceste versuri dintr-un manuscris oarecare, deoarece operele poetei încă nu erau publicate. El a insistat ca «Poemul» să fie inclus în antologie, condiția lui fiind chiar publicarea «Fugii morții» doar în cazul în care editura va include versurile Selmei. Așadar, este evident că numele poetei îi era cunoscut și că el cunoștea unele poezii și chiar contribuia la publicarea lor.

Posibil, Selma face parte din cei mai renumiți poeți cernăuțeni. În 2002, eu am publicat antologia «Harpa pierdută. Lirica în limba germană din Bucovina» care a cuprins traducerile mele din operele a 24 de autori cernăuțeni. Au fost prezentate foarte multe opere și Selma ocupă un loc de onoare, în acest context. Numele ei a devenit larg cunoscut în Occident după ce, în 1970, fostul ei profesor de gimnaziu, Gersh Segal, a publicat din costuri proprii volumul de poezii întitulat la fel cum Selma și-a numit albumul său – «Blütenlese (Recoltă de flori)». Prezentând o cărticică publictă în tiraj mic, 400 de exemplare, volumul nu avea încă vreo editură, adică era un fel de samizdat. Însă, mai târziu, un exemplar a ajuns în Germania și unul dintre criticii literari germani a fost foarte impresionat de calitatea acestor poezii, cât și de soarta tragică a poetei. În 1980, editura germană «Hoffman und Campe» publică cartea Selmei cu denumirea «Cuprinsă de dor». Numele jurnalistului care a scris o postfață foarte extinsă la carte era Jurgen Serke. Cartea a devenit drept senzație literară. Mai târziu, din cauza soartei tragice, pe Selma au început s-o compare cu Anne Frank. Deoarece aceste poezii au fost scrise de ea fiind foarte tânără, ea parcă se adresează către semenii ei, către tinerii de 15-17 ani (în Germania tinerii la această vârstă sunt încă elevi). Astfel, Selma a devenit foarte populară în școlile germane, poeziile ei fiind recitate deseori de elevii din școlile germane. Foarte mulți compozitori au apelat la creația Selmei. Aproape toate versurile ie sunt deja puse pe muzică. Eu am numit deja aici numele pictoriței germane Helga von Loewenich. Ea a creat și macheta copertei pentru ediția ucraineană. Iar câțiva ani în urmă, a avut loc expoziția ei de pictură care interpretează lirica Selmei Meerbaum-Eisinger. Picturile au fost expuse și la Muzeul de Artă din Cernăuți.

Poeziile Selmei Meerbaum în versiune audio

«Poem» (recită Olena Shalan)
«Poem» (recită Oksana Matiychuk)
«Cântec pentru asterii galbeni» (recită Tetiana Mihaiesi)
«Den gelben Astern ein Lied» (recită Oksana Matiychuk)
«Cântec» (recită Tetiana Mihaiesi)
«Lied» (recită Oksana Matiychuk)
«Fericire» (recită Iryna Filipchuk)
«Das Glück» (recită Oksana Matiychuk)